Da, am fost copil la fosta Casă a Pionierilor din Bacău, acum Palatul Copiilor, nici mai mult nici mai puțin de acum jumătate de secol…Dacă doamna Laura Huiban nu m-ar fi invitat să vorbesc despre acest lucru, cu ocazia aniversării de azi, amintirile acestea ar fi zăcut în ungherul vreunui sertar foarte îmbătrânit. Căci se spune că oamenii mari sunt produsul copilăriei, copilăria vrând-nevrând trecând odată cu timpul. Și ne schimbăm radical gândirea, atitudinea, deciziile față de ce visam să devenim în copilărie…Este firesc, însă amintirile rămân din acea perioadă a inocenței, a formării noastre, a învățăturii și ne marchează mai departe viața… În anii ’60-’70 copiii  erau înregimentați în „pionierat“,  dar despre asta vă pot povesti părinții și bunicii voștri, așa după cum mama sau bunicii îmi povesteau mie despre străjeri, din vremea regelui.

Astăzi, voi sunteți elevi, dar există organizațiile de copii care adună diferite activități, programe, cursuri, cum se întâmplă la Palatul Copiilor de exemplu…aici sunteți copii-artiști, copii-dansatori, copii-actori, jurnaliști, cântăreți, informaticieni etc. Așa eram și noi, nu văd vreo diferență. La Casa Pionierilor erau așa-numitele „cercuri“ cu foarte multe discipline, foarte diverse: de la radio-amatorism, tâmplărie, arhitectură la dansuri, pictură-desen, de la geografie-istorie la fotografie, sau aeromodelism. Eram entuziasmați și mergeam la cercuri după orele de școală, după-amiaza… Nu știu cum de ne ajungea timpul să le facem pe toate, dar acolo ne chema curiozitatea, imaginația, probabil vorbim despre creativitatea de azi, pe vremea aceea nu aveam aceste noțiuni… Ni se spunea să învățăm și să muncim pentru a deveni oameni de bază a societății…etc. Dar noi alegeam deja… de pildă nu toți voiam să mergem la sport, la baschet, atletism sau unde se mai făcea selecție de către cluburile sportive, nu toți voiam  la aeromodelism, băieții erau tare mândri când erau aleși la acel cerc, pentru că făceau avioane reale, și se întreceau în concursuri, la radio-amatorism la fel… Îmi amintesc odată că în clasă la o oră de istorie am început să comunicăm în codul Morse… până când profesorul ne-a ridicat pe toți în picioare și ne-a cerut explicații: – Ne-a spus dom’ profesor de la cerc să repetăm semnalele! – Nu la mine la oră. măi bazbuzucilor! Era interesant! Eu am fost la multe cercuri: muzică, literatură, fotografie, geografie, erau materiile care mă atrăgeau de pe atunci…