duminică, 12 decembrie 2021

13 decembrie 2021

 


13 decembrie 2021

 

    Azi se împlinesc 38 de ani de la plecarea îngerului blond, Nichita Stănescu. În 1983, la moartea lui, lucram la CEC, acolo unde luasem repartiția guvernamentală de stat și unde îmi făceam stagiatura de economist licențiat al Univ. Al I Cuza Iași. Stagiatura era grea, lucram în ture, și la ghișeu și la serviciile de creditare, sau contabilitate. Eram pe atunci doar 2 economiști cu studii superioare în tot CEC-ul și doamnele contabile, referenți, casieri nu ne priveau cu ochi buni: le furam meseria, așa că de multe ori erau răutăcioase cu noi, tinerele universitare.

     13 decembrie 1983 era o zi mohorâtă de iarnă nedecisă… am aflat vestea neagră de la radio, erau difuzoare în birouri. Eu lucram la un credit al domnului Vasile Sporici, eram atentă și politicoasă, știam ce mare om de cultură am în fața ghișeului. Dar plângeam… Și dl Sporici m-a întrebat,

-         de ce plângeți, doamna Cristina? S-a întâmplat ceva acasă, cu dumneavoastră?

-          Nu, dl Sporici, dar s-a stins lumina Poeziei românești…

     Atunci i-au dat lacrimile…Poate ăsta a fost motivul să scrie un articol la Steagul Roșu în care mă lăuda pentru modul în care tratam clienții CEC, singura bancă pe atunci în care oamenii își aveau economiile personale și puteau lua credite pentru locuințe proprietate.

    Lumina poeziei românești se stinsese… ce luptă, ce pile, relații pentru a avea un volum…Vorbeam cu domnul de la Libraria Alecsandri, - păstrați-mi și mie un volum și sigur că  un cadou era consistent ca să ți-l păstreze…

   Azi, la 38 de ani, în zori, așteptam la fereastră, pe întuneric, să răsară soarele…de 24 de ore a plouat torențial, pe geam vine un aer molcuț, nu e prea frig…spre răsărit doar un gri neputincios își arată zarea…Întuneric, mă gândeam la ziua aceea din anul 1983 și la plecarea lui Nichita. Brusc intră de-afară Simi:

-         Ce faci aici, cu tonul lui mereu ingineresc-pragmatic.

-          Uite, aștept să răsară lumina…

-         Iaca lumina! și deschide șaltărul brusc, inundând starea mea poetică cu violență.

Asta e! Fiecare cu lumina lui!:) Pios omagiu, îngere blond!

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

”ANATOMIA UNUI IDEAL - Poezia anilor 2000” Mariana Moga Cristina Ștefan – Poezii

  ”ANATOMIA UNUI IDEAL - Poezia anilor 2000”   Mariana Moga Cristina Ștefan – Poezii   Întuneric în dimineți crescânde paznicul a ...