DESPRE BIOPOETICA
ANILOR NOȘTRI - niște întrebări
Dar suntem o
generație în literatură? Ne detașăm printr-o anume tehnică? Putem deveni un
curent literar?
Părerile sunt foarte
diverse și contradictorii sau trunchiate, partizane, sau cu interes de grup.
Critica de azi nu numai că nu a reușit teoretizarea noilor stiluri de a scrie liric,
nu a reușit o definire, o structurare a poeziei de azi, ba, dimpotrivă, lucrând
individual, a reflectat o literatură lirică împrăștiată, întâmplătoare, la
bunul gust al miilor de poeți, susținuți și ei de unul, de altul, cum s-a putut
aranja fiecare.
Alexandru Goldiș, recenzând volumul Rețeaua. Poezia românească a anilor 2000* al Grațielei Benga, care “ar fi
constituit, cu siguranță, un mic eveniment literar.”, face o
hartă, de pildă, o hartă a poeziei douămiiste... Cu nume chiar, și cu mențiunea
hazardată că: '' Așa încât se poate spune, fără teama de a greși, că cine nu e menționat
în volumul Grațielei Benga nu există în poezia actuală.''
Este
cel puțin ciudat, zonal vorbind, că volumul este editat la Editura
Universității de Vest, Timișoara și numai de acolo, observând, doi doctori în
filologie, Mirela Borchin și Florin-Corneliu Popovici, profesori la
Universitatea de Vest, vin cu studii
critice și exegeze pentru doi poeți bănățeni de excepție, care deschid tehnici
noi în estetica literară: Eugen Dorcescu și Ana Pop Sîrbu…sunt doar două exemple, dar oare afirmațiile ce se vor
critică literară nu sunt complet generaționiste? Cine pe cine scoate din
literatură? De ce se fac liste incomplete? De ce anume stiluri care se
demonstrează morțiș a fi pioniere în inventivitate stilistică sunt agreate?
Trăim o poezie diversă, orientată spre exprimare diversă, eul liric de azi
nemaifiind constrâns de norme și cenzuri. Se scrie clasic, se scrie romantic,
se scrie suprarealist, dadaist, rococo și impresionist. Se scrie individual și
dacă această personalizare ubicuă din poezia română nu-și mai poate afla
hățuri, frâie, teleguțe, în teoretizare literară, nu înseamnă să anulăm
talente, excluzându-le din literatură.
O anchetă literară
găsită în nr. 6 al Revistei Poesis Internațional, o provocare a lui Răzvan Țupa pentru scriitori în vogă: Şerban Foarţă, Chris Tanasescu,
Gabriel H. Decuble, Florin Dumitrescu, dezbate tehnicile literare actuale... Întrebarea:
Cum consideri că a evoluat
condiţia formelor fixe şi a instrumentelor clasice (ritm, rime) în poezia pe
care o citeşti sau o auzi în ultimii ani? are răspunsuri- ancheta - care frizează relativismul, prin
subiectivismul lor; percepem diferit, firește. Florin Dumitrescu este, însă,
concret:
“Se simte un reviriment
al formelor fixe. În ’97, când am debutat cu Ana are mere, mai toţi criticii
spuneau că rima e perimată, că risc să fiu expirat şi patetic, dacă abuzez mă
cantonez în sonete şi versificaţii alambicate. Cei mai toleranţi admiteau formele
fixe doar cu funcţie ironică, parodică: le poţi folosi, spuneau, doar în măsura
în care semnalizezi clar că faci mişto de istoria literară şi nu te iei prea în
serios ca poet clasicizant. Doar că nu e aşa de simplu. Nu poţi explora serios
ironia, fără să treci în partea cealaltă, în emisfera sumbră… Şi, se ştie, nici
umorul nu se susţine de unul singur, fără pandantul durerii, al suferinţei.
Dacă ar fi fost să-i ascult până la capăt, aceiaşi critici mi-ar fi reproşat că
rămân un simplu epigramist… Ce s-a întîmplat în ultimii ani mi-a dat curaj. Am
văzut că Brumaru şi Foarţă „rulează”; am văzut că Soviany şi Bican îi prind din
urmă; iar Dinescu e deja în empireu!… L-am descoperit pe Acosmei, cu ale sale
Sonete în x, precum şi pe Chris Tănăsescu, care e un fenomen! Mai sînt şi alţi
poeţi minunaţi, precum Sorin Gherguţ, care jonglează undeva la graniţa dintre
stiluri şi retorici. (Scuze celor care mi-au scăpat.) Am văzut că manierismul
şi neomanierismul sînt prizate mai mult tocmai de către generaţiile cele mai
tinere, fracturişti, douămiişti, atât de diferiţi în aparenţă ca opţiuni
estetice. Am descoperit că piaţa de poezie actuală e mult mai tolerantă, mai
deschisă către acceptarea şi receptarea diferenţelor, a alternativelor.” Florin Dumitrescu
Alexandru Matei în Observator cultural, nr.26/2005 spunea că în “poezia
românească din ultimii ani s-au afirmat două noi curente
« omologate »: minimalismul şi « mizerabilismul », ambele
moştenitoare, chiar dacă polemic, ale biografismului optzecist dar şi, adesea,
ale expresionismului şaptezecist. Minimalismul a fost năşit de papa
textualismului românesc, criticul Marin Mincu. În ordine strict cronologică,
minimalismul urmează « mizerabilismului » şi se cuvine să ne oprim
asupra modului în care reprezentanţii lui au incercat să decupeze si să ocupe
un spaţiu important în poezia românească de azi.”
Marieta Găurean într-un eseu documentat, în
care citează diverși autori eseiști la tema scriiturilor contemporane vorbește
despre un Naturalism-minimalism
în poezia douămiistă - Boema nr. 1/ 2012
Hățișul în care se
zbate critica noastră literară azi duce la concluzia că nici nu mai este nevoie
de o gândire globală, literatura contemporană nu mai are nevoie de o poză
macrofotogenică. Trăim o biopoetică...
Așadar, am putea spune că stilistica acestor ani în
poezie mizează mult pe o bioexprimare, poezia vieții, pe expresia
corporalității, conștientizarea meditativă a atomului individual corelat cu
societatea și natura...Și nu mai este bătrâna 'comuniune cu natura' ci o evoluție
poetică a organismului uman însuși...nu mai suntem doar 'frate cu natura', ci
ne-am transformat în natura poeziei. Părțile noastre trupești au devenit
creatoare de poezie, ca și cum poetul ca ființă fizică nu mai face poezie, ci
el, integral, cu vene și sânge, este poezie de viață, viața fiind poezie. Este
o treaptă superioară a spiritualității umane, în general și a celei poetice, în
special. Ion
Tudor Iovian ar fi reprezentativ
biopoeticii contemporane:
''un mărunt şi trecător eveniment
biologic
îmbolnăvit de poezie
comment t’appelle tu kak tebia zavut
what’s your name
cruci şi dumnezei şi electrificaţia cui
te-a făcut
răspunde
răspunde
TE ROG
dar ii văd făptura de lumină şi carne
vânătă şi zgârciuri
cu ombilicul sângerînd
încă
legat de inima mea
de creierul meu''
Minimalism, naturalism, biopoetică...în forme fixe sau vers
liber, mii de volume de poezie absolut individuală, dincolo de încercările de
teoretizare ale criticii, nu fac decât să mențină poezia la statutul său
milenar. Să nu ne îngrijorăm! Să nu dăm cu barda în poezie...Cenaclul Lira21, pe care-l îndrum de
aproape zece ani, ar fi un exemplu de bună biopoetică. Liriștii scriu, în
genere, meditativ, biomeditativ și nu i-aș spune naturalism, ci, mai degrabă,
exact, biopoesis. Voi exemplifica prin poetica consacrată deja a câtorva membri
ai noștri, care, de-a lungul anilor și-au format un stil autentic și sunt
foarte activi în sfera online a poeziei.
George Gîtlan, un poet al
adulării femeii și a iubirii, face din elementele fizice, adevărate ziceri
strălucitoare: ''sânilor tăi atât le-aș spune/ dați-mi un sfârc de lumină/ și
se vor tămădui ochii mei.'' George Gîtlan scrie simbiotic cu iubirea pentru
feminitate, ca arhetip inspirațional, în totalitatea lui organică. Poezia nu
este decât expresia imnică a misterului ancestral feminin, iar erotismul ridică
la rang imperial trupul femeii.
''Poeții
niște slăbiciuni
puși în fața unei perechi de sâni
nu mai răspund de cuvintele lor
și cuvintele se dezic de ei
până la ultima literă dezbrăcată
de orice alt înțeles''
Carmen Tania Grigore, o poetă a
sensibilității și admirației, folosește metafora cu inserții anatomice în
sensul cuprinzător existențialist, realist organic…Biologia ființei este poezie:
“când umbra aceea revine
de nicăieri
și crește spre cer
asemenea unei
amnezii totale
bâjbâi după inima mea
ca și cum
aș căuta un chibrit
să deslușesc
cine-mi consumă respirația”
sau
“dacă nu am avea aceeași grupă de sânge
ne-am împrăștia în contratimp
edecari către o lume imaginară
incompatibili cu așteptarea”
Meditațiile Taniei Grigore țin de străfulgerarea gândului prin
trup, elementele sale fiind poetizate delicat, buze, respirație, sânge,
într-0 etalare fraternă cu metafora
reflexivă.
CssâȘi totuși...Nu coborâți ștacheta, domnilor
poeți și doamnelor poete!
Primesc multe volume
de poezie cu intenția expeditorului de a-i scrie o recenzie, cu toate că repet
mereu că nu sunt critic literar ci un cititor atent, cu propriile mele gusturi
lirice sau epice. Acolo unde îmi place scrisul cuiva, scriu, acolo unde văd
intenția de a se îmbunătăți scrisul, încurajez, dar fac recenzii acolo unde mă
entuziasmează calitatea unui scris.
Spunea profesorul
Petre Isachi la una din serile noastre literare:
-
Nu s-a
schimbat nimic în literatură de 2000 de ani.
M-a întristat afirmația acestui bun critic literar, dar nu m-a convins.
Tocmai acesta este dezideratul, să inovăm exprimarea, să rafinăm și să sublimăm
arta cuvântului. În ultimii ani, puzderie de poeți au publicat mii de volume de
poezie, o statistică a isbn-urilor și editurilor apărute în Biblioteca
Națională a României ar depăși orice
pronostic în domeniu. O evaluare a
întregului publicat de 20 de ani încoace este imposibilă cu atât mai mult cu
cât tirajele sunt modeste, iar numărul de cititori este infim. Revistele de
profil, deși au crescut și ele ca număr, dar nu în calitate, nu mai prididesc
cu promovarea, neținând seama de calitatea literaturii promovate ci doar de
numărul cât mai mare de promovați.
În plus, observ, comparativ nu mai departe de 10 ani în urmă, o anume
delăsare a evaluărilor corecte, de bun simț literar, la criticii literari
profesioniști care scriu laudativ despre versuri slabe, banale, impunând
mediocritatea prin reviste de renume.
De ce, domnilor? Am ajuns la stadiul că oricine știe să scrie cu taste
sau pix poate fi numit poet? Suntem atât de toleranți cu ceea ce citim încât
dacă vedem 4 versuri = un catren, numim autorul poet, îl publicăm în revistă,
îi dăm o diplomă, un premiu, etc?
Nu coborâți ștacheta,
domnilor poeți și doamnelor poete!
Scriitorii sunt pionieri, își
găsesc propriul stil de exprimare, îl rafinează prin multă lectură comparativă,
prin lectură de critică literară și obligatoriu lecturi din domeniile care îl
pot inspira pe scriitor, filozofie, artă, religie…cât despre publicări cu
greșeli gramaticale, ar trebui să fie indicele eliminatoriu principal.
Aud mereu refrenul:
Poeții adevărați se discern, istoria literară va refuza nulitățile…să
fim serioși! azi lucrăm pe internet și un poet slab, cu versuri de nota 2 are 5000
de prieteni și sute de mii de like-uri pentru frunză verde și-o cireașă. Un
poet excepțional e citit doar într-un cerc restrâns și de obicei nu își face
reclamă pe rețelele de socializare ci accede grupări elitiste, nu participă la
concursuri, la top ten, la dicționare de scriitori și-atunci unde este
dreptatea artei? În bani? În funcții politice vizibile? În pile și relații?
Cristina Ștefan, 2020
Mă întreb și eu
despre perspectiva mea literară la
începutul rotundului an 2020...După atâția ani efervescenți, vreo 12, cu 22 de
volume de autor publicate, 3 romane, 3 volume de recenzii și critică literară, multe
de poezie, după editarea pe ARTBook a peste 50 de titluri și multe debuturi
reușite, o activitate jurnalistică la care unii sunt uimiți, cele două site-uri
Cenaclul Lira21 și usrbacău. ro, ar
mai fi cazul să continui? Sau ar trebui să-mi iau un răgaz de odihnă... Sunt
activități ale mele care impun continuitate, cele două site-uri și activitatea
de redactor la trei reviste importante: Plumb- Bacău, Mărturii culturale- Satu
Mare și Cetatea lui Bucur din București. Dar este o activitatea la care nu aș
renunța: descoperirea tinerelor talente literare și promovarea lor. Apoi, grupul literar de pe Facebook, „Uniunea
Scriitorilor Filiala Bacău. Să ne cunoaștem scriitorii“ îmi ocupă toate diminețile, cu noutăți culturale transmise, evenimente băcăuane, aniversări,
aprobare sau dezaprobare de postări. Așadar aș face o pauză de publicații
personale, deși lucrez la două cărți: una de versuri, și un roman, scris în
mulți ani, prima parte fiind deja publicată din 2010. Primul titlu: Caz clasat.
Este un roman satiric, acțiunea lui este dincolo de timp, așa cum este umorul,
arhetipal. Personajele sunt tipologii printre care trăim,între realitate și
ficțiune. Deocamdată l-a citit prozatorul Dan Perșa, pentru că am încredere în
discernământul său critic și-n acel Da
de aprobare. Merg înainte...cu nădejde în Dumnezeu. La mulți ani, colegilor de
breaslă și multe realizări de talent în literatură!
***
Despre plagiat
I – Caracterizaţi, vă rog, pe scurt, utilitatea demersului.
II – Ce este plagiatul?
1 – Omagiu adus operei unui congener, prin preluare riguroasă a unei părţi mai mari sau mai mici din ea, cu sacrificare altruistă a propriilor modalităţi şi mijloace de exprimare?
2 –
Simplă recunoaştere, din partea unui intelectual onest şi discret, a valorii
operei altuia, - care a avut norocul să trateze deja o temă interesantă?
3 –
Promovare insolită şi plină de riscuri a unei opere mai mult sau mai puţin
valoroase?
4 –
Infracţiune blamabilă, sau dovadă peremptorie a efortului de desăvârşire
intelectuală personală, în interesul comunităţii, din partea autorului secund?
5 –
Cireaşa de pe tortul Raptului Românesc, sau… banal pişicherlâc intelectual,
fără consecinţe morale?
Cu alese mulţumiri pentru că aţi avut bunătatea să-l ascultaţi, acelaşi respectuos
Viorel Savin
Răspuns, Cristina Ștefan
I. A vorbi despre plagiat ca analiză, presupune un rechizitoriu peremptoriu fiind catalogat de Codul civil și într-un timp chiar de Codul penal, o infracțiune cu măsuri clare de sancționare.
Întrebările
ulterioare i-ar da totuși circumstanțe atenuante sau măcar interpretări ale
faptei ticăloase, justificări sau motivații, definiții, funcție de context, conjucturi, subiecte. Dar
fapta de a plagia este restrânsă la o faptă de furt și pedepsită ca atare, deși
astăzi se practică în toate domeniile, de la site-urile de socializare până la
lucrări de doctorat, în varii domenii.
Plagiatul
este definit în DEX foarte clar:
Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva,
însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX '09 (2009) |
- Dacă se
referă la literatură, un omagiu
adus unui autor se poate face legal prin citare, comentarii, parafrazare,
toate explicite și explicitate. Sunt nenumărate lucrări literare dedicate,
în care opera omagiată este scrisă cu ghilimele. și în celelalte domenii o
operă a unui autor poate fi disecată, extinsă, contrazisă prin citate și
comentarii. Un omagiu prin furtișag de expresii sau preluare riguroasă rămâne un plagiat veritabil.
***
Modalități de dezvoltare a creativității-
exemple de bună
practică - cerc pedagogic 18 mai 2018
Ce este creativitatea? Un proces
mental cu care ne naștem sau un exercițiu mental pe care îl putem dezvolta? Picasso
spunea: “Orice copil este creativ. Problema este cum să îl faci să
rămână aşa şi când creşte”.
În ultimii ani, creativitatea ca discuție, ca
stare, ca disciplină de învățare a
devenit un produs aproape comercial. Toată lumea dezbate problema
creativității, sunt profesori în universități care predau 'creative writing',
Cambridge, Oxford și până la grădinițe, unde educatorii se familiarizează cu
noua metodă de predare care impulsionează de la primii ani creativitatea
copiilor. La noi, prozatoarea Doina
Ruști predă un curs de scriere creativă la Facultatea
de Limba și Literatura Engleză din Universitatea București. Pe internet, sunt mii de cursuri, sute de
spicheri, de materiale explicative, filme și practici în marea lecție de
creativitate.
De fapt, pot spune după o îndelungată
experiență atât artistică, literar-artistică, dar și după o muncă în domeniul
economic de aproape 40 de ani, că orice om este creativ. De ce nu putem toți fi
imaginativi, inventivi, de ce nu putem exprima artistic, sau în orice alt
domeniu, forța noastră de creație? Răspunsul ar fi vast și ne duce cu gândul la
lipsa educației în acest spirit, la rutină, la comoditate, la sărăcie, la
opțiunile greșite în viață.
O altă întrebare ar fi: se poate preda didactic
creativitatea, dacă ea vine din genele noastre, din AND-ul fiecăruia, mizând pe
capacități absolut individuale?
Cred că predarea creativității s-ar constitui în
exerciții stimulative dar practica, impunerea, definirea în termeni pedagogici
ar contraveni liberei exprimări.
Atunci cum
punem în practică marea lecție de azi a creativității, vorbind de copiii
noștri?
Tocmai în această sferă, a învățământului, problemele sunt disputabile. De câțiva ani
buni, circulă niște definiții care au devenit clișee:
-
Azi, sistemul nostru educațional
se confruntă cu factori perturbatori, fie provenind din structurarea manualelor
impuse, învechite ca informație, fie ca elemente de dezavuare a învățatului
versus aplicarea acestor cunoștințe ca utilitate viitoare: 'de ce să învăț toate astea? Eu trebuie să știu să fac bani
și atât'; fie din perpetuarea unor generații dezinteresate în educație și
cultură: dacă mediul familial este frust, ignorant, copilul va avea aceleași
tendințe, cel puțin în primii ani de educație.
- Un alt factor
criticat, controversat ar fi internetul și jocurile pe calculator…Se
perpetuează definiții ca:
- În epoca internetului și a jocurilor
pe calculator, creativitatea copiilor noștri, spre deosebire de generația
noastră, suferă de un soi de dirijare informațională la care, știm bine, copiii
și tinerii au adevărate simptome de dependență. Este un mare semnal de alarmă
pentru noi, pentru ei, care implică viitorul mental al acestor generații, deci
progresul omenirii în civilizație și cultură.
- Aceste jocuri pe calculator pot
stagna, pot mecaniciza, procesele de intuiție și raționament ale tinerei
generații, dezvoltând în pondere, violența, agresivitatea, câștigul cu orice
preț, victoria fără scrupule. Și totuși atracția către acest mod de a petrece
ore în șir, butonând pentru a mai sări la un nivel superior, pentru a mai
câștiga puncte, este nelimitată.
Și totuși aceste afirmații pot fi
relative și ceea ce este relativ aduce speranță și liniște măcar temporară…Toate
aceste definiții motivaționale ar putea fi combătute, contrazise prin însăși
creativitatea noastră, a tuturor, începând din copilărie și până la senectute. Am putea folosi toate aceste instrumente
pentru a deveni creativi. La urma urmei înainte de descoperirea roții nu era
nimic care să ne învețe transportul…
Intr-un articol pe internet, reclamă sau nu,
partinic sau nu - nimeni pe internet nu garantează temeinicia sau
originalitatea unor afirmații - se spun lucruri pozitive despre jocurile video,
dar nu și în privința dezvoltării creativității. Astfel, un
profesor de la Universitatea Nottingham a scris într-un jurnal medical că “jocurile video ar putea ajuta copiii
cu tulburări de deficit de atenţie. Cercetările indică faptul
că copiii ar putea dobândi abilităţi sociale, îi ajută să îşi câştige
încredearea în sine sau le pot spori creativitatea.
Cele mai multe jocuri
detemină jucătorii să depună eforturi şi să ajungă la un nivel mai dificil care
prezintă noi provocări şi luarea unor noi decizii. Astfel, jocurile motivează
şi dezvoltă abilităţile cognitive. Cele mai multe jocuri video necesită reacţii
şi decizii rapide, care pot însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte în mediul
virtual. Neurologii de la Universitatea din Rochester din New York susţin că
jocurile acţionează ca un simulator pentru procesul de luare a deciziilor
oferind jucătorilor mai multe şanse de a deduce informaţiile din mediul lor şi
forţându-le să reacţioneze în consecinţă.”
Alte beneficii
demonstrate clinic de neurologi și psihiatri ar fi:
-
Persoanele care suferă de cataractă îşi pot îmbunătăţi
vederea jucând jocuri first-person shooter, precum Call of Duty sau Battlefield. El
consideră că aceste jocuri au un ritm atât de
rapid încât au nevoie de o cantitate extremă de atenţie. De asemenea, ele pot
produce niveluri ridicate de dopamină şi adrenalină.
-
Jocurile ajută copii bolnavi sau care au leziuni. Ele pot
distrage mintea de la durere şi disconfort. De aceea, multe spitale încurajează
copii şi pacienţii care sunt în cursul unor tratamente dureroase să joace
jocuri video.
-
Un alt studiu al Universităţii din Iowa arată că doar două
ore de joc pe săptămână poate ajuta la încetinirea gradului de degradare
mentală, asociată cu procesul natural de îmbătrânire. „Fie că este vorba de
un joc complex sau nu, jocurile necesită energie mentală şi abilităţi pentru a
le juca” a declarat Jason Allaire, un profesor de psihologie de la
Universitatea din Carolina de Nord.
-
Un studiu făcut de Cybertherapy şi Telemedicine arată că
jucătorii care au suferit de probleme de sănătate mintală, cum ar fi stresul şi
depresia au fost capabili să-şi exprime frustrarea şi agresivitatea în jocurile
video, iar asta a arătat o ameliorare remarcabilă. (sursa: articol pe internet)
Dacă
toate aceste posibile beneficii vizează terapia, ameliorarea unor boli, cum pot
ele - jocurile - să dezvolte creativitatea și care mai este rolul dascălilor,
părinților, îndrumătorilor, educatorilor? Evoluția și transformările
informaționale sunt un lucru dat și devine unul sine qua non pe zi ce trece. Nu
ne rămâne decât să devenim, noi dascălii, școala, părinții, factorul promotor
al creativității. Știu! Programa școlară! Știu, constrângerea manualelor, a regulamentelor,
metodele pedagogice obligatorii, treptele de parcurs în funcție de anul școlar etc…dar suntem siguri că aplicăm tot ceea ce
avem deja la îndemână în mod creativ?
Experiența
mea de îndrumare a creativității mi-a adus satisfacții nebănuite vreodată…Ce am
făcut concret? Cum am pus în pracțică pasiunea mea pentru scris și citit, pasiune
demonstrată din copilărie, dar din care nu mi-am făcut profesie…
În
anul 2008, fiind activă pe rețele literare, în unele eram administrator, în
altele colaborator, comentator, am înființat un site pentru tinerii scriitori: 'Cartea
tinerilor scriitori'. Intenția mea inițială a fost să ajut tinerii talentați să
devină vizibili, să-i promovez, să le asigur recunoașterea în literatură.
Lucrurile au mers însă singure spre dezvoltare, au venit în site profesori de
limbă română, învățători, scriitori de renume, critici literari, astfel că în
2009 ne numeam deja 'Cenaclul interactiv, Lira21', cu 500 de utilizatori, zeci
de mii de texte comentate în sute de mii de postări. În acest site am peste
30.000 de comentarii la text. Rezultatele acestei activități laborioase sunt
peste așteptările oricărui îndrumător de cenaclu. Scriitorii cu care am purces
la drum sunt azi recunoscuți, au multe volume publicate, și-au făcut la rândul
lor cenacluri, îndrumă, au devenit critici literari…'Liriștii', cum ne spunem
noi în literatură, iau majoritatea premiilor la concursuri naționale,
internaționale, în revistele de literatură țin pagini întregi, au devenit
membri ai Uniunii Scriitorilor sau ale altor asociații de scriitori…În acești
10 ani am tipărit 8 ceasloave de poezie și proză, am organizat concursuri
tematice, am editat prin editura mea ARTBOOK, zeci de volume de autor…'Școala blândă de poezie' cum a fost
supranumit cenaclul meu este foarte activă și azi. Copiii de atunci au devenit
studenți la universități sau dacă au ales altă profesie, mai scriu și azi. Mai
presus de aceste rezultate remarcabile potențarea creativității în acest mare
grup cultural a dus la solide prietenii, iar membrii noștri locuiesc în
străinătate sau în colțuri diferite de țară…Unul din principiile aplicate a
fost: citiți-vă cu atenție unii pe
ceilalți, dar sfaturile să fie altruiste, de încurajare…Probabil că
selecția mea a ținut cont și de caracterul uman cu care am rezonat și de aici
succesul.
Al
doua aplicație în munca pentru stimularea cretivității, a fost în calitate de
profesor, timp de trei ani la Școala Populară de Artă Bacău, unde am îndrumat o
grupă de copii, în scriere creativă. Copiii aveau între 9 și 15 ani, de aceea
lecțiile pentru care m-am pregătit, cu plan de lecții și materiale ajutătoare
au necesitat o atenție specială pentru a fi asimilate de vârste diferite, dar
și de copii cu temperamente și aptitudini diferite. În toate orele noastre
literare am pornit de la ceea ce învățăm școlărește dar aplicăm prin propriile
prisme de înțelegere și interpretare. În toate lecțiile am avut parte teoretică
și parte de creație.
Dacă
am început ludic, prin a le cere copiilor propriile definiții la noțiunile de
bază: artă, cultură, limba română, am încheiat prin exerciții mai dificile, dar
copiii mei după doi ani și jumătate erau déjà pe un făgaș cultural deschis și
dens. Lecții:
Au
scris poezii, proză, au avut idei excepționale la a inventa propriile metafore,
propriile narațiuni și au culminat cu scrierea propriei piese de teatru, jucată
în fața oficialităților băcăuane, a profesorilor și părinților. Am marcat toată
această activitate într-o carte, lansată așa cum se cuvine la Uniunea
Scriitorilor din România, cu premii, diplome, medalii. Dintre sute de catarge, este o antologie care va rămâne în
Biblioteca națională a României și va conta la viitoarele CV-uri ale copiilor, prin
diploma acestui curs, indiferent în ce domeniu vor dori să-și manifeste
creativitatea…
Activitatea
mea pe care mi-am asumat-o ca pasiune și scop continuă. Concursuri, poiecte,
cenacluri, cărți, antologii, lansări de carte, emisiuni televizate. Eu,
personal, nu sunt un model de creativitate, scriu ca urmare a pregătirii mele,
a experienței, a lecturii susținute la care nu am renunțat nicio clipă, dar nu
rămân la propria mea satisfacție spirituală și culturală. Împărtășesc această
pasiune cu cei care vor să rămână treji în preajma nesecatului izvor de cultură
a umanității, literatura. Vă mulțumesc
și vă doresc sănătate, satisfacții profesionale și bucuria recunoștinței pentru
dascăl.
Cristina
Ștefan
Lumea de Crăciun
Lumea noastră este una a exceselor: de la excesul de carte la excesul de înarmare, de la cel al medicamentelor, la cel al sexualității, oamenii nu au limite și nici cumpătare. Poate asta este tara autodistrugerii noastre ca specie. Există în om un spirit de imitație dus în paranoia, dacă un vecin și-a pus termopane, ne dăm peste cap să avem și noi, dacă și-a luat o mașină audi, musai să avem și noi, chiar dacă nu avem nevoie de toate acestea. Vine din invidia care ne sapă educația, temperamentul, relaționarea. Un spirit gregar pe care scriitorii de sf îl preconizează fie apocaliptic, ca pe o pedeapsă a legilor universului care nu ne mai suportă, fie autodistrugător prin batjocorirea condițiilor climaterice și a atmosferei, apei, hranei. Ambele ipoteze sunt valide.
De Crăciun,
omenirea înnebunește cu totul. Mult
zgomot, mult sclipici, multă laudă de sine, multă teorie a ajutorului, a milei,
a serbărilor cu colinde, și exagerat de mult fast. Coșuri de mâncare, cât
pentru un sat întreg, aprovizionează
familiile pentru care jingle bels a devenit soneria de alarmă a
cumpărăturilor.
Fie ca spiritul crăciunului...formula magică a urărilor și ele excesive...și care e
spiritul acesta? Alcoolism și burta
țifoaie! Cheltuială și dat din coate
prin supermarcheturi, selfie pe la brazi
încărcați cu ornamente, mâncare, mâncare, mâncare... lumini colorate și
figurine caraghioase. Exces! Nu sunt soluții de revenire pentru că, subliminal,
s-a indus acest spirit al
Crăciunului, unul industrializat și comercializat în interes economic și
politic. Nimic nou, am asimilat noua regulă excesivă așa cum am asimilat noile
învățături de a trăi, noua școală a definițiilor impuse întru consum, de oricare
ar fi el: cum să te îmbogățești în 15 zile, cum să ai succes în afaceri, cum să
te vimdeci de cancer, cum slăbești 50 de kg în 7 zile, titluri, titluri,
titluri...trăim din titluri epatante și din imitații de viață, din lecții de
viață date de noii escroci ai influeței gândirii umane. Dacă s-ar așeza grafic
cele două funcții, cea a crăciunului comercializat și cea a sărbătorii creștine
a Nașterii lui Iisus, liniile ar sugera decadența sărbătorii religioase
comparativ cu cea comercială, în clar. Nu mai suntem demult creștini ci doar
cumpărători nebuni la sfârșit de an.
Mai poate fi omenirea liniștită? Cumpătată? Educată în spiritul de a avea cât are nevoie? Nu! Excesul de nevoie nu poate fi ținut în frâu la oameni. Cel mai simplu este să observi comportamente în marile magazine. Se uită unii în coșurile celorlalți, le urmăresc, ia și tu, ia și tu...și de acolo, și de aia...În timp ce gândirea stagnează exact în vremea în care ar trebui să gândim ce este Crăciunul și cum îl sărbătorim? Gândirea și rezultatul ei ar trebui să ne răspundă de ce suntem pe marginea prăpastiei ca specie, de ce în lume se moare de foame, de cancer, de boli imunitare, de ce ne mai omorâm între noi în tăzboaie, de ce bogațilot nu le mai ajung miliardele? Și dacă vreuna din inteligențele lumii poate oferi soluții, faptice și trainice, fie ca spiritul crăciunului să-și împlinească magia...
11 ianuarie 2022 - Azi spun: vin Zilele Culturii Naționale. Da, Mihai Eminescu, onor! Dar ce face fiecare român pentru a sărbători? Tot propriile elucubrații, fiind convinși că facem parte din Cultura Națională? Tot nesfârșitele dezbinări între vacciniști și antivacciniști? Tot pozele doamnelor care mai de care mai fashion? S-au alocat spații imense tenismenului vedetă...care au implicat oameni serioși de cultură. Serios? Încerc să rup rândurile, încerc să fac stânga-mprejur și să citesc, să citesc, să citesc... Este singura sărbătorire pe care o cunosc. În aceste nopți am citit trei cărți fabuloase, pe care le recomand. Cultura nu suntem noi singuri, nu suntem aruncați ici și colo într-o mare mulțime de analfabeți, de culturnici, de oportuniști. Dar pentru a nu fi, trebuie să renunțăm la acest egoism barbar, trebuie să citim și să promovăm adevărate valori, adevărate modele culturale. Și nu! Nu e de ajuns să postăm o poezie a lui Eminescu!
A cincea carte a Rodicăi Dascălu îmi dă sentimental bun al continuității în poezie a autoarei care a făcut terapie lirică prin a scrie lecții de viață și a învinge astfel teama și boala necruțătoare. Așa după cum am scris la fiecare carte a sa și am învățat la rândul meu să iubesc viața, natura, oamenii, și acum doresc să îndemn cititorii în a-i percepe versul la reala lui valoare. Rodica este omul care găsește în fiecare adiere de vânt, în fiecare aplecare de ramuri, în fiecare oră din zi sau din noapte, din anotimp sau din căminul ei, găsește, spun, un motiv de a trăi frumos și bine. Așa a scris toate cele patru volume de până acum, neobosită în a descrie și rescrie frumusețea vieții. În cel de-al cincilea volum, Rodica deja a devenit estet. Pur și simplu ne învață „arta de a trăi”. Cartea nu a fost susținută numai de mine: are o prefață excelentă a lui Marius Manta iar pe coperta IV considerentele a trei scriitori: Tincuța Horonceanu Bernevic, Petre Isachi și Mara Paraschiv.
Construcția
volumului și coperta îi aparțin poetei Mioara Băluță.
Este
un volum consistent alcătuit din două părți; Drumul cu plopi și Să ies din
timp( prozopoeme).
Această
artă de a trăi presupune răbdarea
detaliului observat și perceput în tot ce conviețuiește cu noi, și nu numai
oameni, animale și plante. Obiectele, fenomenele naturii, sentimentele, toate
sunt demne de poezia lăuntrică a spiritului, până și moartea, căci „moartea
nu este opusul vieții./ în chiar miezul degradării/ pot apărea pepite de
bucurie, /de rost/ de echilibru”.
De
fapt, în acest volum se realizează metafizica vieții într-un mod nu numai
contemplativ- liric, ci manifest, ca îndemn și vizibilitate: „renunțând la unele prejudecăți, /cum ar fi:
nu știu, nu pot, nu înțeleg /sau nu mă voi schimba,/ apare o minune. se naște
un alt orizont. viziunea vieții devine congruentă /cu resursele interioare./
lumina unui far alungă ceața./ la răspântie alegi.”
Cred
că publicarea acestui volum a ales un moment potrivit acum, în amenințarea
revenirii pandemiei cu alte variante agresive, în haosul politic și social, în
deznădejde, depresie și ură ce au cuprins comportamentul românilor din ultima
vreme…poezia este un panaceu care echilibrează și cumpănește atitudinile. Iată
câteva idei de calmă gândire, ele se situează dincolo de realitatea imediată,
merg la miezul devenirii umane, reflectă esența unui scop de a trăi:
-
viața continuă.
ne sincronizăm cu însuși viul cosmic. numai așa înfruntăm obstacole depășim margini
atingem trepte lăuntrice.
-
dincolo de
perdeaua de nori văd seninul, oglindă în care privindu-mă, frica încetează.
-
doar așa pot
descoperi grădina, locul magic unde frica de moarte se risipește, confruntarea
se dizolvă într-o mare de armonii
-
că nu ești singur.
prietenii sunt îngeri. poartă în mâini ramuri fragile de salcie. în preajma
iubirii spaimele se risipesc
-
parfumul delicat
al florii de măceș devine vehicul spre tărâmul nevăzut. închid ochii. străvezie
la început o altă realitate prinde contur.
Toate
aceste mesaje sunt menite să trezească conștiințe, să deștepte simțul
admirației pentru frumusețe, bunătate, reverie, meditație și liniștirii
spiritului. Să ne bucurăm de fiecare clipă, de fiecare înflorire sau ninsoare…
Și toate aceste mesaje de bine au fost postate și pe rețeaua de socializare, determinând
admirație și comentarii de bun augur. Așadar, putem afirma că Rodica Dascălu nu
scrie doar pentru sine ci face un anume activism în această nișă a frumosului
vieții. Rar! Și foarte necesar! Dacă tot ne risipim, să ne risipim în
frumusețea sentimentelor și a naturii… Deloc resemnare, ci doar imbold al
bunăvoinței, al bunei credințe, al iubirii:
„în prețiosul
timp rămas îți dorești să scrii câteva poeme precum niște lentile magice. cu
ajutorul lor poți admira mai ușor mirifica lume ascunsă privirii. te scufunzi
în adânc și recreezi crâmpeie de viață”.
Deși
unitar ca tematică, una despre care chiar autoarea la finalul volumului spune
că se referă la „libertatea interioară, iubirea și libertatea interioară. ”,
poeziile sunt diverse, fiecare poem pornește de la altă idee, agregându-se la
axa centrală a poemelor.
O
înflorie a mălinului, niște fețe zâmbitoare de copii, casa copilăriei, grădina
toamna, o fântână arteziană, stabilopozii de la Cazinoul din Constanța, chiar
un autoportret în oglindă sunt motivații pentru
a îndemna la reflecții, la meditație: „ancorează-te în terenul stabil al ființei. vei primi resurse
nelimitate.”
Partea
a doua a volumului conține prozo-poeme, cu aceeași tematică. Poezia care dă
titlul capitolului Să ies din timp aduce un punct culminant, meditația căpătând
accente verticale, de vârf al creației, de finiș urcat ideatic: „să scap de timp, să ies din timp, să
economisesc timp. timpul care nu iartă
pe nimeni. nici nu știu când am ajuns spre asfințit. neputințele încep să mă
țină strâns în fașa lor nevăzută. călătoria lăuntrică mă apără.”
Aici
libertatea alegerilor, a sensurilor, capătă accente mistice, a zborului
interior, a împlinirilor spirituale. Există un strigăt al devenirii ființei,
oricâtă frumusețe și împlinire ne aduce viața, și aici Rodica Dascălu îl
întrevede realist.
Este un volum bine gândit, bine lucrat, cu mesaj bun, este o carte caldă
și-nvăț că în mine este puterea de a privi fără erori, de
a urma, de a iubi,
de a ierta...
Apa ei călătorește înlăuntru ca un lung psalm și spală,
spală, spală...
Nu avem decât un pas, un zbor de aripă, o secundă
universală între curgerea limpede și cea de îngheț a apei vitale, timpul. Un
pas, un zbor, o secundă de-a-nțelege...
Felicitări!
Cristina Ștefan, 8 dec 2021
Cuvânt
de editor ArtBook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu