Călătorie pe un ciob de stea – editura Cancicov, 2010

 

3. Călătorie pe un ciob de stea – editura Cancicov, 2010, selecție Victor Munteanu

 

PRIMA ELEGIE

 Aş fi vrut să fie iarnă

în scrisoarea ta...

o citesc

şi-s umerii

aplecaţi într-un somn

repetabil, repetabil, repetabil.

nu-mi pătrunde lumina

prin fereastra neagră

fier greu

ca şi cum

ne-am iubi-n toată vina...

 ELEGIA A DOUA

 O linişte pustie de granit

Stau, gândule, cu tine aplecat.

Fierbinte te acoperă roşul,

Cimişirul se varsă în ouăle verzi.

Braţele stâncii mă călătoresc

şi nu le stau împotrivă.

Eva abandonată tristeţii

Cerului şi pământului, gândule!

 ELEGIA A TREIA

 Efect de lumină sunt

şi străbat veacul spre tine,

Umbră albastră pe verde acvatic

Îşi tace privirea lunatic.

Sunt timpul stingerii tale

În reflexe târzii

O, de-ar putea mâinile mele

Să răzbată în unde,

Să-ţi aud şoapta din ele

Iubitul meu,

Niciunde.

 ELEGIA A PATRA

 Nu urcă-n ochi nicio durere,

Nu urlă niciun lup la pândă.

Pastel pe clipa-n orologiu

Împresură culori lichide

şi liniştea prin vene doarme

Cu stele-n spaţiile vide.

E o absenţă de zefire

E o uitare inversată

Pe viaţa însăşi amânată

Din noi rămâne doar iubire.

                                                          ELEGIA A CINCEA

 Bat clopote amurgul,

În cer se aud lumini,

O armonie îşi înalţă crugul

Peste câmpuri de roade

şi-n oameni.

Zarea-n culori, în suflet har

şi în minut de nemişcare

evlavia coboară-n dar.

E desfătare!

Vecerniile străbat timpul

şi bat clopote-n amurg.

Aşteaptă!

Se preface în tine

Un cântec de îngeri,

Candele sfiite de rugă.

                                                                   ELEGIA A ŞASEA

 însingurat e râul,

un frig în hornul casei

a-ncremenit pustiul

 

eu tac aşteptarea...

departe, lacul e cer

şi cerul, lumină difuză,

să caut urma culorii

prin albul stingher...

 

                                                              ELEGIA A ŞAPTEA

 Să trec peste un pod

Ca peste secol...

Pe malul celălalt - minciuna,

Arcade arse de memorii

Ascund lilieci.

 

Ce întuneric mă cuprinde...

Sunt vameşul punţii-nguste.

 

Şi nu păşesc!

Privesc verzi umbre

În apele rupând în unde

Himera pasului

Din ora fumegând astral.

 

 

ELEGIA A OPTA - Dafinei

 Treceţi nepăsători, oameni şi cai!

Frunzele mele sunt oarbe,

În cipru, dafin

Sau bonsai...

Doar cerul şi El se vor soarbe

În vena iubirii de rai.

În inima mea din alburn

Lumina Lui mă adapă

şi-n patul de scoarţă

Din turn.

 

 Dafina-i iubită!

N-o plângeţi!

Apollo şi-o ţine zălog!

Voi, oameni şi cai,

Nu îi stingeţi

Ecoul de viaţă prolog.

Dafina trăieşte, voi treceţi!

 

                                                                             ELEGIA A NOUA

                                                                  Calul alb, nărăvaş cal

Nu va fi îmblânzit

Nici în lanţuri!

În fiecare oră dezveleşte

Copita lui un izvor

Hipokrene.

În fiecare minut

Pe Muntele Helikon

Se  naşte o muză

Şi Pegas o duce

Spre oameni.

Să cânte ei cuvinte.

Să moară ei cuvinte.

 

 ELEGIA A ZECEA

 Din rotirile palmelor albe

m-ai visat margine de cer,

tu uneai petalele dalbe

cu mine-n eter.

 

Din cristelniţa ta de bărbat

mi-ai dat forma luminii

şi o oră am dansat

liniştea pe nori.

 

În ultimul pas

aripa-mi frântă e flutur,

cerc între tine şi sori

cântecul lebedei mugur.

 

                                                          ELEGIA A UNSPREZECEA

 Lin va muri trufia iernii

Pe suflet şi-a lăsat arsura,

În sobă, pe cenuşă, ura

Şi steaua ta în colţul pernii.

 

Ultimu-ţi pas răpus de iele,

Patima coaptă o muşca

Şi iarba devenea zăbrele

De ochi săraţi când nori usca.

 

Iubirea-n pârg, alb a ucis,

O umbră-n drumul desfundat,

Plecai din visu-ţi indecis

Fără final vernal vreodat.

 

 A  DOUĂSPREZECEA  ELEGIE

 Din simfonie ne-a rămas

Pustia mireasă a lunii.

Convoaie de ceruri

Ochii tăi, bunii,

Nu au popas.

 

Poţi fi!

Numai dacă!

Din urma paşilor tăi

Răsar stele.

 

Cocoarele vor aduce

Beţia puterii

Şi drumul spre mine

E rupt.

Cel pân' la moarte

A-nceput.

 

Marte, străine,

De sus, tril pribeag

Şi greierul surd

Şi năuc

Îşi sparge vioara

De lut.

 

EFECTUL FLUTURILOR DRUMEŢI

 

 

nu află pasul capătul de drum

înainte-înapoi, echilibru pe sârmă

nu află calea început nici final

preumblam pe un mijloc de clipă

doar ochii,

deochii văd ţărmul înainte-înapoi.

 

***

 

drumul spre crâng

aştepta zorii să-şi unduiască

mestecenii

în vuiet secular de-a rândul.

 

***

 

cărarea printre salcâmi

cu frunza ace

avea seminţe de fluturi...

şi cum păşeam, cum zburau

aripile lor albastre pe urma mea.

Jennifer îşi însemna pasul

urmei lui Oliver. El sufla polenul

spre-a răsări aripi.

 

***

 

ce frică mi-a fost la intrare-n tunel

se făcea rupt timpul luminii

cât am mers prin el m-au lovit

caierele lumii

cât am mers prin el răsturnările

minţii au luat calea întunericului tău

nu voiam la suprafaţă

refuzam lumina

ştiam că mă voi regăsi.

 

***

 

îmi afund faţa în iarbă

şi freamătul  vesteşte

paşii ei zdrobitori

tu iarba mea, crăiasa mea,

cine te calcă de moarte?

şi freamătul ei e solia

urmelor paşilor tăi.

 

***

 

pe puntea vaporului tău

privesc albatroşii

în zbor de poeme

- priveşte în zare, iubito,

acolo e ţărmul! îmi spui

- nu, Neptun, acolo-i ţărâna!

 

***

 

şi zborul e-un drum

pavat cu stâncile

mormintelor uitate.

urcând, e doar

umbra amintirilor tale.

 

 

***

 

seara se-aşterne pe scris

învinsă pe râuri tăcute

călătoare între lună şi cuvinte

îi ascult rădăcinile...