CRISTINA ȘTEFAN- GEOMETRIA PRIMĂVERII
Geometria
primăverii în poezia Adrianei Butoi, în cel de-al patrulea volum al
său de versuri, este chiar imaginea căderii drepte a cuvântului în poezie. Perpendicular pe primăvară
exprimă acel lirism propriu vocii poetei, direct, limpede, fără sofisticări
inutile, fără dantelării, dar cu impact major metafizic și existențialist. Ea
vine „cu propuneri realiste /fie că se poate /fie că nu /.
Poezia sa este un manifest care îndeamnă la
clarviziune :
„ia-o de la capăt/ poți să începi cu
monotonia cafelei de dimineață /cu ziarul online/ muzică faină/ poezia ta/ și
recompune-ți visul/ desenează-ți/ muntele / continentul / planeta albastră/ nu uita creioanele colorate ”
Perpendicular pe primăvară este un jurnal
poetic în care Adriana, cea cu privirea limpede, își scrie sentimentele,
anotimpurile, dezamăgirile, admirațiile, într-o dublă expunere :
existențialism și textualism. Nimic redundant, într-o retorică foarte
convingătoare, anulând plictisul cotidian sau găsindu-i veleități de forță,
poeta expune o stare permanentă de activitate, de formă în mișcare și de
intelect practicant relevării prin cuvinte. Sinele său are înțelegerea
dreptei perpendiculare, acel unghi perfect pe un alt plan: „din miere/ din pelin/ sunt doar ce pot să fiu/și spun/nu e puțin/”
. Poate că didactica practicată în atâția ani i-a adus această înțelegere
optimă a lucrurilor văzute sau nevăzute, ale gândurilor și sensurilor vieții.
Poezia Adrianei este împotriva ambiguității, a sensurilor interpretabile, aici
nu există imprecizie, exact ca în geometrie, lucrurile, formele, unghiurile de
vedere și stările sunt clare : „Nu
vreau doar rânduri printre rânduri /”
Dar nici pe departe nu vorbim
despre un exercițiu prozodic, ci de unul cu un lirism la vedere pentru că, nu e
așa ?, Solomon Marcus a demonstrat adeseori că „Poezia şi
matematica sunt surori în aceeaşi paradigmă culturală”.
Și
găsim sintagme noi, lirice, în estetica proprie a Adrianei Butoi:
„liniștea obișnuinței/ uite/ soarele/ așteaptă
aceeași dimineață/” ;
„de multe ori așezăm luna/ la loc de cinste / pe scaunul cel ales/ să
fie numai pentru cei ce știu a rosti/ sensul lumii/” ;
„fără îndoială/ există o clipă între
lumi/ clipa care face diferența/ e posibil să existe și secunde între culori ”.
Tema
principală sau firul roșu al întregului volum este una remarcabilă în unitatea
poeziilor, acum, în sens filozofic, demonstrând complementaritatea dintre
adevăr și pasiune. Ambii termeni sunt definitorii acestui scris. În moduri
diferite, poeziile fac apologia adevărului, a realității, prin prisma
contemplației lumii în care trăim, fără lamentări sau frustrări, dar cu
imbolduri mobilizatoare. Astfel, realizez că, după experiența acumulată în
primele trei volume, Adriana a pășit pragul cunoașterii de sine prin scris, și
acest adevăr se întrevede la fiecare poem. Mi-aduce aminte de Principiul poetic al lui Edgar Allan Poe și în
context, ne-a definit Matei Călinescu acest considerent în prefața volumului
amintit:
„Adevărul și pasiunea ( unul fiind
satisfacția intelectului, cealaltă constituind mobilul inimii), fără a trebui
în chip necesar eliminate din poezie, trebuie subordonate țelului suprem:
producerea acelei stări inefabile de elevație spirituală…”
O
definiție mai exactă nu aș fi putut da stării mele de cititor în urma lecturii
noului volum al Adrianei Butoi.
Adriana
bate perfect pe trambulina meditației, își ia avântul perpendicular și astfel,
reușește să transforme însuși cuvântul în ființă ontologică, la rang de spirit
elevat.
„Perpendicular
pe primăvară” merită
un drum plin de cititori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu