Mici întâmplări ale poeziei - Volum
Lumea de rezervă, 2020
Economia de cuvinte
simezele-s
prea strâmte
peisajul
se revarsă din rame
pătrunde-n
zid se prelinge
alungește
ramuri
crește
stânci
și
râul inundă marele salon
își
cere eternitatea
*
poeți,
câți vom rămâne
în
suita wikipedia?
de
ce-am rămâne?
de-acum
trei mii de ani
mai
știm trei nume
niciun
vers
e-atât
de infinit egal
anonimatul
dulce
dat
de Dumnezeu...