vineri, 20 noiembrie 2020

Amintiri din Lira21

 


Poezie online 2016, 3 martie 2016      Din Lira 21

 

altfel de Cupidon- Adriana Butoi

 

aș vrea să știu unde duce drumul acesta
mă întrebi

eu îți răspund că
ziua asta a început mai târziu
și-ți las amintiri care durează puțin
preț de câteva minute
de genul pauze în serial

unde/ nicăieri
când/ niciodată 
încercăm să răspundem 
în glumă
cu emoticoane de tot felul

de comun acord
încadrăm nebunia în obișnuință
scut invizibil pentru fericire

 

 

thirsty- George Gîtlan

 

Cel mai fericit moment din viaţa ta 
se întâmplă atunci când te naşti, 
iar toţi aceia născuţi din acelaşi cuvânt cu tine 
îţi vor face bucuroşi cunoştinţă cu Eul tău 

Iată-te, aceasta eşti Tu, apoi te vor răstigni care şi cum 
după nevoile şi mărimea păcatelor fiecăruia dintre ei 

Dar tu să taci şi să ierţi 
cum iartă pâinea mâinile murdare care-o frâng
şi mai toarnă-mi nişte vin 
în cuvintele acestea.

 

fluturii nu zboară niciodată iarna- Violeta Deminescu

 

am cunoscut de atâtea ori moartea
că nicio otravă nu mai ucide
înghit în doze mici 
tristețea unei duminici de ianuarie
un fluture prea grăbit va sucomba între ferestre
între rai și iad
purgatoriul iubirii
și teracota asta
singurul arhitect al căldurii
dintre noi

 

Grijă- Natalia Roman

 

Doamne am să revin 
cândva
inima îmi va fi 
aer pe o frunte de copil
aromă de mandarină
în sfârşit voi avea curaj 
a trece fără emfază 
tărâmul nopţii
spre auroră
până atunci 
ar fi bine s-o ţesăl în orice zi 
s-o tratez ca pe sălbăticiune 
cu empatie 
cravaşa în cealaltă mână 
sau poate mai bine să-i dau pace
amintindu-mi culoarea

dintotdeauna a cerului 

 

fără dragobete- Radu Luca Dupes

 

nu doar azi, 
ci și dacă mi-a rămas în urmă ceasul, 
când mă dor dinții, în vizită la clienți, 
prin forfota orașului, 
la marginea disperării, 
printre cuvintele nerostite, 
rezemat de sticla cu zghihară ori de gardul cimitirului, 
lângă poarta bisericii, 
pe drumul către nicăieri sau în balcon, 
sub talpa fricii, în autobuzul plin de pensionari, 
ascuns între fire de iarbă, aproape, departe, 
dacă visezi, plângi, ți-e foame ori somn, 
dacă uiți, te rogi, respiri 
ori cauți motive să crezi că se poate, 
când înghit clor în bazinul orașului, 
dacă mă împiedic de mine și cad, 
când ascult reclame stupide, 
la serviciu, în timpul liber, 
când mă gândesc și când nu mă gândesc la tine, 
te iubesc.

 

tineri și stupid de frumoși- Any Tudoran

 

în seara asta vom fi doi hoinari 
rătăciți benevol în Cuba anilor 60 
pe o terasă somptuoasă cu orchestră 
ne va cânta Evora de inimă albastră 
vom suferi profund 
ca doi masochiști sentimentali 
atât de tineri și stupid de frumoși 

nu te grăbi noaptea este abia la început 
încă suntem tineri și stupid de frumoși 
gleznele noastre îmbătrânesc abia dimineață 
avem de recuperat toate tangourile 
pe care nu le-am dansat niciodată 

nu te grăbi 
nu știu câte ore vom mai fi atât de frumoși 
mâine probabil vom îndrepta arma amneziei spre tâmplă 
cu un glonț de liniște mortală....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

”ANATOMIA UNUI IDEAL - Poezia anilor 2000” Mariana Moga Cristina Ștefan – Poezii

  ”ANATOMIA UNUI IDEAL - Poezia anilor 2000”   Mariana Moga Cristina Ștefan – Poezii   Întuneric în dimineți crescânde paznicul a ...