Era malul cu sălcii bătrâne
vasul de tractare scotea fum
amestecat cu mirosul greu de pește
și apa grea a Deltei
vâscoasă își clipea spuma
în soarele moale.
Cuvintele se pierdeau din ochi
în năvoade, printre frânghii...ancora!
Pe punte călcau liniști
umbrele apei stafii
își lăsau urma
în timpul rămas,
închizând imediat valul.
Curgeau pâcloase spre un țărm inexistent
din lumea plaurilor unde nimic nu începea
nimic nu se sfârșea -
un vis acvatic al statuilor de egrete.
Părăsind pontonul,
tangajul se întrona în trup
o uitare a apei
exact ca amntirea unui om
printre alți oameni vii – un siaj.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu