Știu cum va fi.
Nu voi mai recunoaște
cifra zero pe tastatură
nici strada pe care mă voi afla
nici ziua, nici luna, cea de pe cer
tuturor obiectelor le voi ști folosința
dar numele lor vor suna în alte graiuri
trecute și reci.
La o anumită clipă
mă voi numi Ana sau Raisa
și voi atinge apa
cu mirarea altei planete
Tu? Vei rămâne în urmă
cât secunda întoarcerii capului
căci văzul va fi luminos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu