Culegătorii de flori, Ateneul Scriitorilor, 2015
sistem de flori
sunt un culegător de flori
la hotar între două sisteme
trasat de brazdă adâncă
pe-un mal oameni în formaţie de plan
unii bătuţi alţii înlănţuiţi cu diplome
au organigrame şi şedinţe prelungi
au uzine şi blocuri
partidul în cor
pe celălalt mal sunt oameni bogaţi
au branduri şi cruci aurite
reclame vitrine sinucideri
tristeţe mai mare ca a gladiatorilor cândva
stau între cele două era pământene
unde-au căzut medalii puşcării şi arte
zona de căutare a trecutului
locul de visare a viitorului
nici pe un mal
nici pe celălalt
adun pace-n corole
neştiind ce-i ura
strigată dintr-o parte în alta
ura sărăcind minţi
ura sărăcind pământuri
timp şi stele
neştiind
***
Flori
Vocea florilor era nuferi
sau alge albastre
în loc visător
tu ascultai ştirile lor
despre crime
şi accidente năprasnice
alegeri parlamentare
şi toate erau peste cântec
peste armonii
vin doruri de departe
de întâmplări calme
florile spuneau
în culori şi parfum
grozave poveşti
***
florile nu judecă lumea
cresc blând culorile luminii
uneori le combină cu soare
alteori cu iubire
dar niciodată cu realitatea
observi?
crăiţele duc versuri amărui
iar cavalerii poeme eroice
vraja lor stă în catifelarea cuvintelor
şi-această lege poate fi
un excelsior omenesc
***
am lăsat crinii în camera de alături
şi dimineaţa i-am regăsit tare departe-n lumină
m-am întrebat după care ornic or fi mers
după care nord cardinal
de-au mişcat casa mea
răspândind ameţitoarea aromă
când am deschis fereastra
nori de petale albe şi portocalii
au intrat grăbiţi
să-mi aştearnă un mirabile visu
***
între gutui
o pajişte aprinsă
trifoiul cu flori albe
aduce văratică zăpadă
din senin
cioburi de stele
merg unduind peste ierburi
aşteptând păscutul lunii
frunzele voluptoase
leagănă argintat
le trec în palme umede
peste ele îngână cântec secret
de foşnet viu foşnet viu
le învăţ trecerea verii
***
o zi de tăiere, tată,
pentru tine
ghirlande cu flori de mălin
anii se numără în potcoave de cai îngenunchiaţi
şi nu ştiu cum e ploaia de sânge
purple rain
plouă pe dinăuntru în casă
am aşternut pomeni de mere
lângă tine aud clopot şi bocet
mă uit în oglindă
şi-ţi văd chipul tăcut şi bătrân
mai frumos decât orice întrebare pusă
lui Dumnezeu
***
odată cu sărutul pe frunte
cădea prima despărţire de cer
frumoase mâinile tale alungite pe năsălia albă
frumoşi ochii tăi, albăstrele
în ultima lor lumină vie
nu eram speriată
mă fermecau florile multe de iarnă
ghiocei viorele
peste ace de brad
despre ultima ta plecare eu vorbesc
în petale albe şi violete
maxime inversate
a muri înseamnă a pleca puţin
8 martie 2014
o tristă zi de
marte
oraşul e gol
copii sunt rari duc florile încotro
stau multe femei
la ferestre în sâmbăta apei
şi plouă cernut
de o săptămână
-hai, la
televizor, mamă!
-nu-l mai
deschide!
tu care ştii
toate concursurile, tabloidele, las fierbinţi şi starea vremii-n europa?
- nu-l deschide!
-de ce?
-nu înţeleg în
ce limbă vorbesc. cuvintele din vremea mea erau româneşti.
o zi tristă de
mamă
cât plumb e încă
în noi
tradus de
breaking news
***
când îmi imaginez veşnicia
mă uit într-un pahar de trandafir
câte începuturi câte margini
şi mă recunosc în ridurile străbune
dar încă viu colorate
bizar că veşnicia are un chip efemer
vara, un dor
azi am luat poziţia de drepţi
la comanda ierbii înrourate
stânga-mprejur!
dreapta-mprejur!
la mijloc eu!
trenuri...
nişte oameni vin şi pleacă
alţi câţiva poposesc
se uită la mine cum stau în poziţia de drepţi
într-un solo de exterminare
miss you
şuier de locomotivă cu aburi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu