Mlădierea din luna verde
mă strecor sub lemn
fir de iarbă şovăitor
cu ochiul în vârf
prielnic vieţii
îi creşte clipa
ascult umbrirea
când din strună
când din flaut
melancolie necurmată
spre corbii din lună
fermecat sunt de lumina oamenilor
îmi apăr privirea de ea
nedumerit
bocancii mă zdrobesc
rămân lipit de noroi ca nota de mijloc
în îndoiala cântecului
şi ochiu-mi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu