Punct şi de la capăt - portrete pe zăpadă - ArtBook, 2014

 VOLUMUL Punct şi de la capăt - portrete pe zăpadă - ArtBook, 2014

 

portrete pe zăpadă 

oamenii vin

oamenii pleacă

oamenii uită

important este că renasc ceva

odată cu plecarea

ceva mai tare ca moartea

 

*

nu avea prieteni

privea cum din dealuri domoale curge

teama îngheţului

îi era frig şi-n lumea ei înaltă

nu încăpea înstrăinarea

 

*

 

sfrijită, blondă

năsoasă cu mâinile mari

se dorea noapte de noapte

o marcă erotică de top tv-

au găsit-o într-o dimineaţă

răsucită pe parchet

inertă

şi în mână  strângea 100 de lei!

 

* 

i se spunea fluturaşul

pentru că tenul ei

era subţire, subţire.

alb şi fin

ca untul proaspăt;

la 70 de ani

şi-a vopsit părul albastru

şi-a pus o pereche de aripioare azurii-

când au văzut-o vecinii au crezut

că organizează o chermeză. 

*

era medic chirurg -

grasă gogoaşă cu guşa gomoasă-

compensa duritatea

cu melomania,

la concert

tropăia lent

pe muzica lui Mozart 

*

mi-a cerşit bani

la revelionul scriitorilor

l-am  întrebat ce poet român cunoaşte,

Eminescu-floare albastră

am liceul - mi-a şoptit -

i-am dat banii însă merita un job 

* 

el a fost propangandist implicat

vreo două decenii,

acum la 85 de ani

mai prinde câte un copil în parc

sau pe scara blocului

şi-i povesteşte despre Lenin,

pe Stalin l-a urât

era incult... 

*

după revoluţie

singură şi uitucă

Meluncinda a intrat pe internet

şi-a aflat că poate scrie versuri

mieunate şi simpluţe

nu-i pasă

e fericită: produce rumoare

 

*

am întâlnit un dăscălaş cronicar

înalt, spătos

cu ochii mici şi răi

vorbea de una de altul

care habar nu au să scrie

am aflat că recenza pe oricine-i dădea 100 de lei

contravaloarea mărfii unui vis de poet 

* 

tânărul avea în mersul lui

ceva batjocoritor

păşea aruncat

ca şi cum pasa mingea

unui adversar imaginar

şi totuşi

în ziua aceea pe munte

a călcat strâmb

n-am putut

să-l privesc,

intrase în pământ

*

bărbatul din lună

scria poezii

compunea muzici sentimentale

şi desena chipuri frumoase

avea atâta lumină

în mâinile lui

încât semnele despărţirii

înălţau

grămezi negre

de stele 

* 

Roxana

voia să înveţe  zborul

când a picat primul examen

s-a avântat de pe căminul de studenţi

spre cer;

jos, pe platforma betonată

avea o aripă

întinsă spre oameni...

*

ce ghinion să iubesc un poet

el poate să-mi soarbă

în trei cuvinte

naşterea şi moartea

asemenea

pot rămâne fără sinele meu

dacă iubesc un poet...

*

profesorul Luctar

îşi scotea pălăria

când întâlnea o studentă

într-o zi pe Sărăriei

o colegă cu tupeu

i-a răspuns la salut

scoţându-şi pălăria-nflorată

într-o reverenţă ironică;

întristat brusc

profesorul

şi-a întors privirea

în altă parte

şi la examen

a picat-o.

morala?

a saluta e o manieră,

a răspunde la salut

e mai mult decât o ştiinţă.

*

urcase la peste 2500 de metri

din stâncă în stâncă

când a ajuns sus sus pe platou

epuizat de efort

a înţeles ratarea

 

el căutase

un munte neterminat

şi nu eternitatea albă

deschisă acum privirii

el căutase locul acela

unde se războiesc regimentele luminii

cu apele ne-ncepute

el s-a dorit

lancea zdrobind cerul

 

abia acolo sus sus pe platou

şi-a recunoscut în sfârşit

noima de a fi

nici măcar

o simplă

rază de soare 

* 

portrete de la fereastră

 

stă în fotoliu

frumoasă şi rea

seara îşi pune lumina-n mişcare

pe braţele fine pe sânii rotunzi

şi-n buze cărnoase

ce fâşii line răsar din ea lună nouă...

pe stradă trece un popă de oraş

mă uit la ghinionul lui

şi la femeia divă

cu hainele ei străvezii

înserate între văi şi lunci

ca pieliţele zării

el, negru, cară o geantă mucegăită

plină de lumânări pentru  anume morţi

dar după pasul târşâit

cred că a obosit să-i tot îngroape spre răsărit;

între femeie şi popă

este o asemănare stranie

aşa cum s-ar fotografia reciproc

raiul şi iadul în icoane