Nu-ţi aminteşti nimic de la Chamora eşti în jazz session
de multe ori
despărţirile cad din mine găsesc în punctul acela nevralgic al fluturării
mâinii
începutul altei
cărţi şi incitarea mă coboară în trunchi alţi lăstari, alt anotimp
alt party
existenţial şi el, omul care vine nou, pădurarul,
el îmi va tăia curând un ram uite, trebuie cunoscut , înţeles, iubit şi părăsit.
e ciudat că tu
nu eşti nici pădurar nici părăsit
eşti doar umbra
scriitoare a zării o uşă de cristal lichid prin care plutesc o susţinere a
ploii.
tu vrei umbrela
mea tu vrei să dansăm
tu vrei iluzia
şopârlei fără frică
lăsându-şi coada
zălog iubirii
azi e marţi,
păstrez nişte batiste galbene, brodate de prin anii 60
şi ies la
fereastră fluturând două trei deodată
şterg praful de
pe cartea veche
în care noi în
gara cu plopi nu aveam nevoie de mâncare
de apă de bagaje
aşteptam un marfar
voiam să mergem
la Adjud cu marfarul 6333 via Ciceu
şi să facem
blatul
era acolo un
colţ de rai
şi o hulă cu o
troiţă
noi făceam
fotografii
ca turnului
Eiffel de importante.
atunci mi-ai
strâns lut prima dată
şi ai modelat o
prigorie
…şi interesant
că nu ne păsa de
alţii
eram fiecare un
bard al sinelui
eram lebede
prelate în domul liricii
femeile, în
stânga, versificau cariere ideologice
bărbaţii,
în dreapta,
căutau în biblioteci poezie americană
le repugnau
anticii şi
el
poetul bătrân la
mijloc
un ochi spre
rindeaua ideatică
celălalt spre
geamul murdar prin care se zărea pancarta roşie
când vorbeai tu
mă privea
vultureşte doar doar mi-ar fi ieşit
vreun rid amar
pe tenul mat
atât de mat că
nici gazul lacrimogen
nu l-ar fi
emoţionat
peste vreo 20 de
ani
erau interzişi
vulcanii cireşii
vuietul muntelui
erau persona
nongrata
realităţile gri
şi tu
zeflemistul
seriei
aveai de pe
atunci în minte poezia gaudiană
dar împroşcau
trandafirii
seara când
scăpam de bătrânul fierar
începeai la fel
cu Lautrec
la Haifa îţi voi
cumpăra un sari galben
şi sandale cu
nojiţe până peste genunchi
eu îţi
răspundeam în ureche
nu-mi plac
rochiile
şi nici
libertatea poznaşă
de atunci între
Haifa şi Târgul Plopului
nu e decât un
susur şi-un arsenal de reacţii
azi am fost la
cimitir
i-am dus
monstrului flori de câmp le-am agăţat
c-un vârf de
harpon pe grilaj
au mai fost
curcubeie,
au mai fost
genunchi sărutaţi
totul e să le
vezi noutatea
ca la şcoală,
da!
pe când se râdea
în clasă la amintirile lui Creangă
şi duduia Lizuca
ochii şi-i mărea cât noaptea
pierderii ei
prin pădure
pe atunci, spun,
nimic nu
prevestea lunga iarnă a oglinzilor noastre
pe când
Bolintineanu încă striga frumos şi politicos
- ce spui tu,
străine, Ştefan e departe!
scrisul mai era
prilejul cununiţelor de maci
şi cicoare nimic
nu anticipa ortografierea nelegiuirilor
acelei nopţi
instalată
în a ne privi
ani şi ani la rând
şi pe când tu
compuneai versuri
caduce sub cireşii de la ţară
nicio umbră nu
mirosea amar
nicio întâmplare
nu tăvălea agonia eram cântec
eram noroc eram
sănătate
azi degeaba îl
înţelegem pe Kant
zarathustrăm
degeaba binele şi răul
degeaba
nemărginim creţii minţii
imitând nebuni
şi poeţi
dacă nu
înţelegem
că lumina aceea
ne-a trecut în acta încercărilor de iubire.
o arhivă
şi nimeni
ţii minte
cum a înfipt
harponul în balenă
acel bătrân pe
moarte?
îşi înjunghia
sugrumarea am văzut scena
şi am scris
romanul secolului
distrugând orice
regulă literară cunoscută
fără geneză fără
personaje fără temă
şi intrigă
am escaladat
prin efracţie noul gen epic poetic dramatic
descriind în
1000 de pagini atât:
cum a înfipt
bătrânul un harpon imens
în balena
stacojie a morţii
şi tu erai inima
cărţii!
Cenuşă şi reflex
o zi rea
mi s-a potrivit
ca un bărbat al
lui Dumnezeu
mi-era frică să
nu-i greşesc
tremuram la
gândul că mi-ar putea smulge
duiosul înalt şi
departe
că mi-ar inventa
un rug modern
să mă ardă
pentru devotament ieşit din comun
şi ziua asta
ameninţătoare îmi refuză închinarea
la stâlpul infam
din începutul lumii
pe când iuda a
fost femeie!
azi păzesc
un zel neobosit
de-a-ţi vinde sărutul
CEAI CU ADALA, 2013 CU ADRIAN GRAUENFELS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu