botniţa albă
...ninge cu lese subţiri
sălcie-i zăpada la sfârşit de iarnă
acoperă impurităţi c-un staniol grotesc
până şi-n păduri au obosit lupii
de ger prefăcut
de vânatul dresat
prin omătul lupesc
din mâna ninsorii aiurează un somn
clipit la un semafor
blocat pe ledul roşu
ca şi cum hibernarea urbană
e comandată electric
- haideţi, luaţi frigul gratis!
- e free marea tăcere!
hipnotizantă reclamă
...ninge conjugat peste timpuri
troiene închid străzi
...ninge tiran
pe inimi şi-n guri
suntem umbre-n asediu
prin alb ţesălaţi
în bârloguri
adormim condamnaţi
lerui casa
anul ăsta n-aş mai pleca
să colind
aş rămâne printre obiectele mele
tot n-au fost colindate vreodată
o să-i cânt pianului un lerui ler
şi perdelei o veste minunată
anul ăsta îmi colind singură casa
e bine să mă ştie în ea
să m-audă din ciobul de stea
o să-mi dau singură nuci şi covrigi
ca şi cum o credinţă de hrană
Lui Iisus îi voi pune pe masă
turte albe din ziua de mană
stau acasă de Crăciun anul ăsta
să mă văd în oglindă
colindă
contre-jour
la ce oră este plecarea?
deschid fereastra
şi mirosul de zăpadă însorită
rupe timp din ţurţuri
săgeţi şi sens transparent
în frig înmuiat
banal anotimp cu poezie verde
închid blând tremur de pleoape
peste ocean
iar peste cer
unde este staţia următoare?
fără importanţă
între plecare şi ultima gară
să fiu mic bijoo
câştigător simpatiei
într-o lume de irişi
ai tăi
palimpsest
vezi? iarna nu-şi mai opreşte căderea
au dispărut acoperişurile lumii
ştii că decorul nesfârşit s-a deschis
pentru drum de cocori
...nu te-aştept
...nu te chem
şi-acest nu colosal
îmi transpare din cer
cu tot dorul de tine
întâia răsfirare-n
decembrie
nu poate fi iubire
cum cearcănul mării
nu ajunge la cer
cum în culoarea castanei
pământul nu urcă
să adoarmă căprui
e prima oară
când ninge pieziş
cu aripi de lama sabathani
şi nu este iubire
rămaşi sunt doar anii
de parcă zăpada
în zborul sfruntat
se transformă-n pietriş
spre măreţul nefast
cum nefiind iubire
devorator
întretăiat şi cast
ninsoarea aceasta
pune punct dintr-o dată
unui roman început realist
carceră
trist
Cerne un început de iarnă
sunt ani de când
subţiez cuvinte
ţi le-am scos din mirare
din dulapul bunicii, de sub nuc
sau din burniţi.
ţi le-am murmurat suple
molatice, stânjenite
sau le-am legat
în metalice noduri de grinzi.
sunt ani de când
îţi întind o urnă-n cuvinte
să le arunci în vânt plopilor
şi uitărilor tale
atât de frumoase...
sunt ani de când
eu însămi sunt cuvinte
de ciudate lumini
mi-au săpat râuri lungi peste frunte
în ninsori ca tine de vreme
şi tot nu ţi-au spus
câtă lavă răstorn
în iubind...
în iubind...
trac
sub reflectoare
cineva spune deodată
- e o iarnă ploioasă!
şi în clipa aceea nu mai poţi ascunde nimic
nicio tristeţe niciun rid
nici măcar o scamă rebelă pe rochie
te strânge eşarfa
ţi se usucă gura
realizezi că te-ai întors brusc spre lume
şi tu...fugi în gândul iernii adevărate
nimic nu te mai potoleşte
vorbeşti...vorbeşti
despre fulgi nămeţi şi jar
gata să flambeze ideea
îţi vin în minte brume muguri
mătăsuri încâlcite de cer
chiar stafii adormite
de mult între fructe uscate
în sfârşit înţelegi
că eşti o mască luminoasă!
Gânduri în decembrie
în clipa aceea
am văzut prin tine
ca printr-o plasmă sensibilă
moale şi tresărită
nu avea răbdare şi culmea! devenise albastră
am gândit târziu
doar până atunci
nu uitam niciodată
să fac pachetele cu merinde.
*
pe îndelete mi-am imaginat
că exista locul tău unic
în care fiind decor
am dreptul la fericire
ca un grilaj în confesional
prin auz, călătorule necunoscut!
*
ochii poeziei străvăd
iubirea şi ura
dacă ar putea enunţa,
ar luci
vitrinele
de sărutări şi obuze.
deci era o seară
de iarnă
şi-ţi păstram caldă plăcinta cu dovleac.
tu vânai iepuri.
*
memoria mea şi-a sărit din cheutori
nu are locuri, are doar umbre
de copii de mame şi de ei,
ţin minte numai sentimente
*
mi-ai spus că-mi eşti scară
de urcare pe zid
şi de acolo de sus să-ţi descriu ce văd dincolo
asta ca să verifici cât de deplin mă crezi,
Doamne, Dumnezeul meu!
*
bunica: orice rău e cu binele lui!
avea dreptate.
dacă-mi fac răul de a mă citi de-a-ndoaselea
mă întorc la îngeri.
*
locul tău avea puţine cuvinte
sunete şi mai puţine
între culorile pastelate nu distingeam
toate băteau în cer
toate mă dizolvau
ca pe un abajur fiert de lumină
*
eu scriu ca să-mi enervez destinul
şi să lase din mine numai ce nu e scris
de dragoste, iarnă simplă
tu ştii
cum uneori îţi sunt ciudată
pentru că număr plopi
în anotimpuri albe
şi vezi cum din ferestre
răsărituri dalbe
îţi mai ating nelămurit un dor
să nu te miri
sunt degete de nor
şi ce găseşti sub cetini
în fiecare iarnă
cer de tăceri
sau noi plecări departe
zăpada se întâmplă
când nu mai ştii
în reazemul de tâmplă
să-ţi fiu ca iarna iederii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu