Volum Ylmira - Iulia Oniţă- Un sculptor liric, versuri şi monografie, ArtBook, 2012

 

Volum Ylmira - Iulia Oniţă- Un sculptor liric, versuri şi monografie, ArtBook, 2012

Ylmira

 

Un vânt primăvăratic

printre dealuri

îmbrăţişa rădăcini.

Zornăia lutul

în cetatea pietrelor curgătoare

şi robii topitori au adus vestea

- Icar a căzut!

 

- Ylmira, Ylmira

În valuri de bronz te coboară!

 

Scrise ofrandele tale

în totem  de maree.

Jumătatea braţelor descleştate

va întregi ziduri

neîncăpătoare în cuvinte.

 

Mâini ferecate, Ylmira,

vor vorbi cu lumina

în rug de iertare.

O stâncă pentru un rob!

Daltă şi ciocan pentru carne vie!

 

 

Ea,  umblet şi  poezie,

lacrima jindului strecoară degete

crescute din coaste

sculptură-n adânc

mişcare ieşind către cer

în aripi.

O,  icarul femeie!

 

- Linişte în cetate.

Robii privesc

în cărări de râuri

trecerea ta zglobie prin lut

la şold ai tolba cu săgeţi

şi arcul fin la subsuoară

ţinteşti un cocor

şi cocorul rămâne în văzduh,

ţinteşti un porumbel

şi porumbelul albeşte norul.

 

 

Spre sfârşitul primăverii

robii adună  şiruri de îngândurări,

mormane de amintiri,

noiane de întrebări

într-un cerc prin care prigoriile albastre

făceau cuiburi efemere,

un sanctuar  cu ouă de cer.

 

- Creşti un trup.

Din el ţipă fluturi,

plâng muguri de pruni

cântă flautul stelei,

cum robii rotunjesc priviri de oglinzi

către câmpia verii.

Se adună fructele,

în amfore se pun la păstrare

smochinele, curmale şi nuci de cocos

rodul tău,Ylmira, gazelă diafană,

tu însăţi  ciopleşti rochii de in,

sandale din papirus,

mărgele de turcoază,

lutul tău are parfum de lotus.

 

Îmbiat de culorile ei,

un geamăt în rugăciune

ca o primă îmbrăţişare,

mâinile Ylmirei

începeau iubirea.

Din versuri  pornea o câmpie

şi fluviul ei aluneca spre mare

şi marea aluneca

în oceanul degetelor ei temătoare.

mâinile ei odată închipuite

răsuceau toate verbele lumii,

iscau vise de copil,

iveau gesturile lor vii.

 

- Robii gândesc mâinile pietrei.

Au fost cel mai greu de sculptat

dar  ferestruite,

nu mai sunt căi de întoarcere

spre lutul inform.

Este zbor!

o matrice

a cerului cu aripi,

de-acum poezia

caută armonii

înlăuntrul Ylmirei

ca seva îngândurării,

ca durerea răsuflării

ca plecarea furişată din gene.

 

În vară,  pământul

devine bronz şi bronzul,

piatră.

Ylmira ascultă printre stâncile ei

făpturi fragile,

dormind în aşteptare

pulsează nerăbdarea mişcării

în rotunjirea tâlcului.

Ea le spune

-încerc să ajung la voi!

 

- Septembrie are multe forme

ale devenirii mele

într-o metaforă unică

o ipostază subtilă şi scriu

- Ylmira iubeşte oamenii!

Robii au lucrat de-atunci sute de chipuri,

sute de martori

ai desluşirii,

contemplarea cu ea însăşi,

frământarea,

arderea mea.

 

Ylmira este mereu alta,

portrete de nicăieri mijlocesc

echilibrul,

cutează

reculegerea ta.

 

 

- Cuvintele cercuri

în nisip,

cearcăne dau târcoale,

ochii orbi

rotund  smulg strigăte

din vârful pietrei

până-n pământul pietrei,

până în apa pietrei de moară.

Mâinile seceră

cearcăne

numelui tău,

fiorului tău,

dălţilor tale.

Cuvintele sunt gigantice,

icari prăbuşiţi în columne de mame.

 

 

Am  scris despre căutări

Sunt o cunoaştere de orb!

şi bucăţile rupte din trup

rămân goale

doar aripi nefireşti,

fără oase,

fără culoare.

 

Ylmira cea vie îmbătrâneşte

pe cât Ylmira sculptată se îmbracă în trupul ei

neferecat odată

niciodată.