Volum Andante”, 2008

 

1.      VOLUM ANDANTE, 2008, Rovimed Publishers, reeditare – conține și poezii din copilărie și adolescență, lansat în 2008, primul volum de autor.

Când mama face focul

 

Soba din cahle maronii

Împrăştie o molcomă căldură

Şi pe pereţi, în umbre aurii,

Dansează degete de-arsură.

 

Trosneşte câte-un vreasc uscat

Când îl cuprinde flama

Cu-n geamăt înfundat

În jar îşi frige teama.

 

Mama cu cleştele-aşază

Lemnele iar, să ardă bine,

Mai pune unul, ca o vrajă

E-atât de cald în mine...

 

Mă simt aşa…în siguranţă

Cu mama şi zâmbetu-i drag,

Când viscolul trage de clanţă

Şi-omătul pătrunde prin prag.

 

Mă rog cu gândul la foc

Să facă ursirea de mâine,

Fixând acest timp într-un loc

Şi viaţa să-l poarte cu mine.

În noaptea de ianuarie

 

       La vederea tabloului ,,Nocturnă în gri” de James Whistler

 

 Copil ţinut de mână,

Purtat prin iarna înnoptată

Pe-o stradă neagră

Pe sub becuri galbene, muribunde.

 

Becuri de întuneric.

Pâlpâirea lor mă strânge

Cu unghii de ger

Mai reci ca un scrâşnet.

 

Nu văd paşii, doar vânt

Prin mine. Mă adun într-o mână

Şi ochii sunt becuri galbene

Aruncaţi în vârtej de zăpadă…

 

Îngheţată singurătate, tremur,

În lumina difuză.

Şi nu ştiu dacă ajung undeva

Prin ceaţa asta importantă…

 

Domnule, Whistler, ştiaţi!

Eu aveam o cale în mână.

Nu orbecăiam sub becuri ftizice.

Era chiar drumul meu de iarnă.

 

Câmpia

 Câmpia cu verdele cer

Mă-nghite cu gât de miresme...
Aş pune-o întreagă-n paner
Şi-aş duce-o la vite, în iesle.

Să rumege multă lumină
Şi-arome din lacuri celeste
Şi aburu-n lapte să vină
Din humus de şesuri azbeste.

Câmpia, câmpia în mine
Prin laptele albului gazdă,
Cu gustul de fragede-azime
Răscoapte pe reavănă brazdă.

Câmpia cu verde-ajurat
Se dăruie într-o licoare..
Mixajul de soare brodat
Cu seva fierbinte de floare...

O absorb în culcarea pe ea...
Şi-ncep lucrarea vechii bresle.
Îi mulg câmpiei verdea stea
Şi-o duc la vite-n iesle!

 

Răsărit

 

Dimineaţa pe răcoare

Mă trezesc să văd în soare

Şi-mi simt trupul-nmugurit

De lumină-n răsărit.

 

Şi apoi cobor în vale

Adun florile cicoare

Cimbrişor şi sunătoare,

Maci de pe răzoare.

 

Răsăritul soarelui

Curcubeu dă-n rouă

Şi sclipire câmpului

Într-o viaţă nouă.

 

Îmi spun mereu

Că la Haret

Un răsărit

E-o altă viaţă

Şi-i mulţumesc

Lui Dumnezeu

De câte vieţi

Mă-nvaţă.

Vis

 

Cine mi-a păşit

Crengile, acele, verzile?

Cine mi-a adiat

Frunzele, nervurile, mana?

Cine mi-a înfipt

Rădăcinile, stolonii, tuberculii?

Oh, visul atavic...

Ebraicul meu semn,

Încrustat în urma

Piciorului meu pe nisip…

Tată!

 

Demult vreau să-ţi spun, tată,

Ce sunt fără să vezi!

Ce-am învăţat,

Cum am iubit „o dată”

Ce cred

Fără să crezi.

 

Cui îi slujesc

Şi cui îi cânt

Cu cine tac

Pe cine cert

Ce-am făcut ieri

Pe-acest pământ

Ce este sigur

Ce-i incert.

 

Demult vreau să-ţi spun, tată,

Ce-i dincolo de mine:

Eu sunt o mască

Toată

Ca lumea

Fără tine.

Impresie de iarnă

 

 

Trec printre case cu garduri înalte,

Pe străzi cătrănite de ger,

Nu-i nimeni şi vântul împarte

Pustiu de pământ şi de cer.

 

Oraşul e-n somn. Hibernează

În singuratic bârlog

Şi orice mişcare stagnează

În imensul de alb epilog.

 

Un final epopeic pătrunde

Prin ziduri, prin ramuri, prin sânge,

Când timpul fixează în unde

Momente. Fixează şi frânge.

 

Reverberează în ecou pierdut,

În linişte, uitare sunt…

Un punct final în azimut,

Un suspendat pendul mărunt.

 

Trag linia

 

Azi fac un inventar:

- Câteva obiecte prin jur.

- Mijloace circulante:

Cărţile, anii de şcoală.

- Mijloace fixe:

Trudă, renunţări, resemnare şi boală.

 

Câteva plusuri: unele zboruri

Câteva minusuri: unele căderi.

Cumulez: câteva şocuri.

Scad: câteva despărţiri.

Ajustez:  nişte emoţii şi nişte bucurii.

 

Reala plusvaloare: doi copii

 

Trag linia mare:

---------------------------------

 

Sunt un om împlinit.

Pot trece-n conservare.

Antică

 

 

Mai ninge, mai ninge pe casă

Ca şi cum s-ar zidi dintru cer

Un peplum din voaluri se lasă

Când nimfele ţes cu mister.

 

Mai ninge pe oameni, mai ninge

Din cântecul Ledei zăpadă,

Lui Zeus pe mâini se prelinge,

Din nori el o lasă să cadă.

 

Ninge pe lume, mai ninge

Cum zeii se-ntorc pe pământ

Într-o linişte-n taină ce-atinge

Vis alb într-un sunet-cuvânt.

 

Somn alb

 

Dacă zăpada înseamnă uitare

Infernul lui Hades s-a rătăcit

Printre apele nemuritoare...

Aheronul şi Styxul au pierit.

 

Cerberul adoarme cuminte,

Moirele ţes dantelă de nea,

Chiar Minos şi-aduce aminte

În albul zăpezii, de stea.

 

Infernul se-astupă cu iarna

Şi-opreşte în nea judecatul.

Pământul îşi mângâie rana

Şi oamenii îşi leagă păcatul.

Fiică a nopții

 

Această ultimă zi dintr-un an

Se scurge sub streaşina iernii

Vlăguieşte tristeţi mai avan

Şi tăceri în măsura uitării.

 

E cerul albit de zăpadă

Mi-e teamă să privesc prin fereşti

Nu-i nimeni acolo să vadă

Nu-i nimeni aici şi nimeni tu eşti.

 

Ţi-a mai trecut o vârstă de iernat

Prin fulgii tăi, singurătate,

Cât de armonios ţi-ai înălţat

Imnul de fiică a nopţii-n toate...

 

Te ning, te troienesc în straturi,

O rază  nu mai las a te străbate

Te sorb ca pe-un vin vechi! Mă saturi!

Mai stai un an, singurătate!

Spring

 

Să ardă clipa de etern !

Să ţipe de tăcere mieii !

Un roşu-aprins

Din reavăn tern

Şi din zăpadă ghioceii…

 

Să umple seva-n sânge dor,

Să crape mugurii mustind

Şi din senzaţii şi fior

Să ştii din nou îndrăgostind...